STUDIU 1

1. Cadrul general
Universitatea Ovidius din Constanta este o institutie de invatamantul superior cu traditie in educatie si cercetare in domeniile Matematica si Informatica. Institutia deruleaza specializarea Matematica de peste 50 de ani (in cadrul Institutului Pedagogic Constanta, infiintat in anul 1961), Matematica-Informatica de peste 20 de ani (odata cu fondarea UOC prin HG 225/1990) si cea de Informatica de 10 ani (HG 1082/2003).
La nivel de studii de masterat, Facultatea de Matematica si Informatica (FMI) propune mai multe specializari, in acest studiu fiind analizate 3 dintre acestea si anume Modelare si tehnologii Informatice, Medii Virtuale Multi-Modale Distribuite, Modelare Matematica in Finante si Analiza economica.
Acest studiu este unul dintre cele 4 studii propuse in vederea indeplinirii Obiectivului specific 1 al proiectului- Dezvoltarea profesionala a studentilor prin cresterea calitatii si relevantei programelor de studii la cele 6 programe de studii, si-si propune sa analizeze si sa coreleze cele 6 curricule cu nevoile pietei si cerintele CNCIS. Propunerile de ajustare/adaptare a curricullei celor 6 programe sunt in conformitate cu Regulamentul in vigoare privind initierea, aprobarea, monitorizarea si evaluarea periodica a programelor de studii in Universitatea „Ovidius” din Constanta.

2. Obiectivele studiului
In acest studiu ne propunem urmatoarele obiective:
1. Identificarea ofertei curriculare existente in Facultatile de Matematica si Informatica la nivel de studii de licenta/masterat din universitati de referinta din Romania si din UE.
2. Analiza comparativa a Planurilor de invatamant propuse de FMI, Univ. Ovidius din Constanta pentru cele 6 programe de studii vizate, in raport cu propunerile celorlalte universitati pentru programe de studii similare.
3. Identificarea disciplinelor al caror continut trebuie adaptat conform cerintelor CNCIS.
4. Ajustarea, adaptarea curriculei celor 6 programe de licenta/ masterat vizate din domeniul Matematica/Informatica pentru a raspunde abilitatilor tehnice cerute de angajatori.

In vederea indeplinirii acestor obiective, ne vom raporta la cele mai importante 6 universitati din tara, care au programe de studiu similare cu cele enuntate anterior si vom analiza atat structura si continutul planurilor de invatamant, cat si continutul fiselor disciplinelor prevazute in plan. Aceste universitati sunt:

  • Universitatea Bucuresti, o universitate cu traditie in domeniul Matematica, sectia de Matematica fiind infiintata in anul 1864, odata cu infiintarea universitatii. In prezent, Facultatea de Matematica si Informatica este clasificata in categoria A in cele doua domenii principale de studiu: Matematica si Informatica.
  • Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, una dintre cele mai prestigioase universitati din Romania, care in prezent se afla in primele locuri in ceea ce priveste calitatea (credibilitate si atractivitate) ofertei educationale si care prin domeniul Matematica, ramane si in anul 2014 singura universitate din tara prezenta in topul Shanghai pe domenii de cercetare.
  • Universitatea de Vest Timisoara, universitate infiintata in 1944, avand printre primele facultati Facultatea de Stiinte. Asadar, Facultatea de Matematica si Informatica este o facultate cu traditie, aceasta fiind insasi nucleul in jurul caruia s-a dezvoltat centrul univeristar din Timisoara.
  • Universitatea A.I. Cuza, Iasi este prima institutie de invatamant superior infiintata in Romania, in anul 1860, care incepand cu anul 1864 se reorganizeaza in 4 facultati, una dintre acestea fiind Facultatea de Stiinte fizice, matematice si naturale.
  • Universitatea Transilvania Brasov, una dintre marile universitati din Romania, cu traditie in domeniul Matematica, inceputurile Facultatii de Matematica si Informatica datand inca din anul 1960, cand a fost infiintat Institutul Pedagogic(Matematica, Fizica-Chimie, Biologie)
  • Universitatea din Craiova, infiintata in anul 1947, deruleaza specializarea Matematica incepand cu anul 1960, odata cu reorganizarea Institutului Pedagogic.

De asemenea, se vor avea analiza ofertele educationale a mai multor universitati de prestigiu din UE, in care se studiaza programe similare cu cele propuse in prezentul studiu. Acestea sunt:

  • Universitatea Oxford din Marea Britanie (Matematica, Matematica-Informatica, Informatica, Master of Science in Mathematical and Computational Finance). Aceasta prestigioasa universitate a educat oameni de renume, printre care 27 de laureati ai premiului Nobel, 26 de primi ministri ai Marii Britanii si numerosi sefi de stat. Universitatea Oxford se regaseste in primele locuri in majoritatea clasificarilor realizate asupra universitatilor din lume.
  • Universitatea Nisa din Franta (Matematica). Este o universitate pluridisciplinara situata in Alpii Maritimi, care instruieste anual peste 25000 de studenti. Avand 47 de laboratoare de cercetare, Universitatea Nisa se afla in top 3% al universitatilor din lume, in clasificarea Shangai.
  • Universitatea Politehnica din Catalunia (Master in Innovation and Research in Information, specializarea Computer Graphics and Virtual Reality). UPC este o universitate centrata pe cercetare, specializata in domeniile Inginerie, Arhitectura si Stiinte.
  • Universitatea din Brest, Franta (Informatica). Fondata in 1971, Universitatea Brest ofera o gama larga de programe in toate domeniile si 37 de laboratoare de cercetare. Principalele arii de cercetare se refera la Stiinte maritime, Sanatate, agrifood si materiale, Matematica si ICT, Stiinte sociale si umaniste.
  • Consortiu de universitati din Franta (Master on Human-Centered Computer Science)
  1. University of Rennes 1
  2. University of Southern Brittany (UBS)
  3. University of Western Brittany (UBO)
  4. ENS Cachan – Brittany Branch,
  5. Brest National School of Engineers (ENIB)
  6. école nationale supérieure de techniques avancées Bretagne (ENSTA Bretagne)
  7. National Institute of Applied Sciences Rennes (INSA)
  8. Supélec
  9. Télécom Bretagne.
  • ETH, Zurich, Elvetia (Informatica). ETH Zurich apare in mod constant pe primele locuri ale clasificarilor universitatilor din lume. Aceasta institutie scolarizeaza mai mult de 18000 de student din peste 110 tari, iar printre absolventii, cercetatorii si profesorii sai se numara 21 de laureati ai premiului Nobel.
  • EPFL, Lausanne, Elvetia (Informatica). Scoala Politehnica Federala din Lausanne este activa atat in domeniul educatiei cat si al cercetarii. Fondata in 1969 de catre Swiss Federal Government, are misiunea de a educa ingineri si oameni de stiinta, de a fi un centru national de excelenta si de a oferi o legatura stransa intre comunitatea stiintifica si industrie.